“O treime din speciile planetei au disparut in ultimii 35 de ani” este titlul pe care il gasesc in paginile unei agentii de stiri 9AM . Ma gandesc la ce as putea sa fac in directia asta. Mai nimic. Poate am lucruri mai importante de facut, poate am alte griji sau mai bine sa savurez un dus lung si relaxant sau orice mai imi trece prin cap, decat sa ma gandesc la actiuni responsabile si constructive de a proteja “casa” noastra, Pamantul. Suntem atat de dornici sa “civilizam” salbaticia, sa creem drumuri, sa construim confort incat uitam ca suntem musafiri, in trecerea noastra. Poate ca sunt multi cei ca mine care au macar un gand in directia poluarii dar au prea multe alte lucruri de facut si la urma urmei, faptul ca am apa potabila in casa nu inseamna civilizatie? Prefer confortul! Ma intreb daca intr-o suta de ani vor mai privi rasaritul ca acum 100 de ani. Sau poate altii vor zice uite-o si pe asta: vine cu aberatii de mediu cand eu am rata la banca si trebuie sa platesc intretinerea si trebuie sa-mi mai gasesc un al doilea job sau pur si simplu sunt ignorant!

Cat de repede trece vremea.
Ma uitam zilele astea la o “vecina” cu care am copilarit: cat de mult s-a schimbat. Tenul este tern, obosit si, la fel ca si dintii, ingalbeniti de tutun. Nu i-au mai ramas decat ochii aia jucausi migdalati si genele-i lungi dupa care ma topeam cand eram mai mica. A imbatranit. Mai ca imi vine sa-i zic tanti.
Sunt speriata! Este mai mare ca mine cu vreo 8 luni. La anul schimb prefixul. Ma gandesc: acum 15 ani, daca cunosteam pe cineva de 30 de ani vorbeam automat cu dumneavoastra. Ma uit in oglinda si, exceptand cateva linii delicate de expresie, chipul meu, mi se pare ca a ramas la fel ca acum 10 ani.
Poate ca imi place sa ma complimentez, sau poate sunt obisnuita sa ma privesc in oglinda in fiecare zi. Mai rau este ca nu ma simt altfel decat acum 10 ani. Marturisesc ca ma inchipuiam altfel la 30 de ani. Ar fi trebuit sa fiu casatorita, sa am cel putin un copil si sa ma imbrac la deux-piece.
Ma gandeam ca o sa fiu matura, ca lucrurile din jurul meu le voi vedea altfel decat atunci cand aveam 20 de ani din cauza “experientei” : ca atunci cand eram cand eram mica si credeam in Mos Craciun si imi era frica de babau si a fost nevoie sa ma fac mai mare sa vad ca de fapt nu e chiar asa. Ma gandeam ca este ca o treapta care sa te faca sa vezi lucrurile altfel. Ma simt la fel, gandesc la fel. Deci inca nu am urcat nici o alta treapta. Acum, iau fiecare zi asa cum vine. Si ma straduiesc sa o fac cat mai frumoasa.

Uite o melodie care ma face sa fredonez, spre disperarea sotului. Pentru ca sunt afoana rau. Dar asta nu m-a impiedicat niciodata sa cant in dus dimineata cand ma trezesc bine dispusa, sau cand ma invart prin casa, sau cand conduc. Ma face sa ma simt in al noualea cer. Daca ma vede cineva fredonand inseamna ca ma simt bine. Iar el, intre timp, s-a invatat si chiar ma gaseste adorabila chiar si daca ii zgarai timpanele. Meeeerssssssyyyyy…..lalalalaaaaaa..ieeeei …iieeeeeii…

Azi, dupa ce am alergat ca o albinuta de colo colo la munca, am plecat acasa foarte obosita. Si trebuia sa am grija de burtile infometate ale familiei(a mea si a Adoratului). Am trecut pe la piata si m-am agatat la carmangerie de 4 felii sanatoase de friptura si din piata de castraveti, rosii, si ceapa verde(am mai luat si un dovlecel si cativa ardei - dar asta este din alta reteta). Am ajuns acasa, am spalat bine carnea si am batut-o un pic cu ciocanul de friptura si am sarat-o si piperat-o. Am pus-o in tigaie teflonata cu 2-3 linguri de ulei de masline si am lasat-o la foc mic, timp in care am curatat cartofi pe care i-am pus la prajit in ulei de floarea soarelui. Intre timp am pregatit salata din rosii si casraveti si ceapa verde.
Am mancat imparateste si intr-un timp scurt(25-30 minute - maxim); nici ca puteam sa ma descurc mai bine. Daca mai aveam si o bucatica de telemea de vaca as fi zis ca nu exista ceva mai bun. Si pentru ca si asa ma plang ca nu am timp, mi s-a pus pata pe mobila de bucatarie pe care am mutat-o cu ajutorul Adoratului. Asa am ajuns la ora 1:33 din noapte scriind acest post si gandindu-ma ca maine o sa am 13 ore de munca. Eh! Fiecare cu piticii lui. Al meu este sa mut mobila, ocazional. Poimaine vreau sa fac un bors de rata cu legume(dovlecei, stevie, rosii, ardei,cartofi, poate si un pic de mazare). Inca nu am descarcat pozele din aparat sa va arat sandalute de la Cristian Lacroix la 2700 lei cu cristale Swarovsky . Divine, absolut divine si comode (pentru ca am avut onoarea sa le probez). In curand se vor comercializa si in Constanta.
P.S. Poza din post nu imi apartine

Imi era dor sa mai scriu ceva. Am amanat constant sa scriu motivand tot felul de scuze: ba ca trebuie sa fac pregatiri de Pasti, ca trebuie sa muncesc mai mult in perioada asta, ca nu am chef sau ca trebuie sa mai fac si un pic de treaba prin casa.
Cred ca mi-a fost lene.
Dar acum mi-e dor.
O sa ma straduiesc sa nu-mi mai gasesc scuze si sa imi rezerv in fiecare zi macar o jumatate de ora pentru a scrie.
Sa va povestesc ce am facut in toata perioada aceasta: pai a inceput cu pregatirile de Pasti. La mine a durat doar o zi si o noapte. Adoratul m-a ajutat cu curatenia in timpul zilei si seara eu am facut mancarea. Pana la ora 4:30 dimineata!
Am facut: salata beuf (a iesit salata a la ruse - pentru ca eu nu pun carne la salata asta), am facut drob (mai putin traditional - din pui - daca vreti reteta sa-mi ziceti - delicios), am facut bors de primavara din porc cu leustean, stevie, patrunjel…racoroasa, am vopsit oua si am facut o friptura la cuptor care a fost tinuta la macerat o noapte intreaga.
Mi-am dorit sa fac lucrul asta ca sa “simt” si eu ca vine Pastele. Cand eram mai mica tineam post, aveam mai mult timp sa ma pregatesc de sarbatoarea asta. Asteptam noaptea de Pasti cu nerabdare, bucurie si pofte dupa tot ce am pregatit si ma asteapta acasa: mancare, cadouri cu ceva nou, pentru ca asa este traditia.
As fi avut posibilitatea sa cumpar totul de-a gata, sa ma invart de vre-o 2 ori prin bucatarie si gata. Dar ar fi trecut prea repede, parca nu as fi savurat momentele astea care oricum au fost prea scurte. Am facut Pastele cu prieteni buni si a fost frumos dar la fel de repede. Vremea a fost cumplita: a plouat cu galeata.
Au trecut repede zilele de dupa. Parca totul trece prea repede!!!
De 1 Mai am fost la gratar. Un gratar reusit daca nu ar fi fost atata mocirla si nu as fi uitat sarea acasa. Munca…munca si iar munca. In momentele cand as fi putut sa mai scriu ceva pe blog am preferat sa stau in plapumioara si sa ma uit la filme (va rog sa-mi mai recomandati filme bune).
Huh! Ce dor mi-a fost sa scriu.
O sa mai am un post, poate diseara, poate maine, cu ce se poarta in materie de incaltaminte. Am fost la Bucuresti la deschiderea unui magazin de lux cu articole din domeniu. Voi reveni!

“Casatoria este ca o cetate: cel ce este in afara cetatii - vrea inauntru, cine este inauntru - vrea afara!”

Uite o salata care este : sanatoasa, delicioasa(pentru cei carora le plac fructele de mare) si rapida.
Ai nevoie de:
500 de gr. de fructe de mare (logic) eu am luat congelate - nici nu stiu daca gasesti si altfel;
Usturoi
Sare si piper si oregano
Ulei de masline - 3-4 linguri
Lamaie
Cum faci? Pai: pui la fiert 2 litrii de apa si un pic de sare. Cand apa clocoteste pui fructele de mare si lasi sa se opareasca 10 minute. Se scot in strecuratoare si se lasa sa se scurga pana te duci jos la magazin sa cumperi usturoi (eu ramasesem fara) sau 10 minute.
Intr-o tigaie pui la incins uleiul de masline peste care arunci fructele de mare. Intre timp cureti usturoiul si il toci marunt dar din cutit, nu in mojar si il adaugi in tigaie. Pui piper, un pic de oregano si il lasi sa se perpeleasca vreo 6-7 minute la foc mare.
Iei tigaia de pe foc si adaugi zeama de la o lamaie(dupa gust).
Pui in farfurie si servesti cu paine prajita.Pofta buna!
E o nebunie a simturilor. Mi-a placut rau de tot. Cu siguranta ca am sa mai fac cat de curand.

M-am intors de ieri, dar am dormit ca sa recuperez orele nedormite. Sunt inca sub efectul celor 17 ore de mers cu trenul incontinuu (plus 17 ore intors). Am fost cat de cat alinata, ca pe prima jumatate a traseului, am avut loc la vagon de dormit. Si traseul asta a fost dus si intors in 4 zile. Sunt inca sub efectul acela ciudat pe care il au marinarii cand se dau jos de pe vas, dupa vreme indelungata, cu vaga senzatie de voma si ca totul se misca in jurul meu. Imi tiuie urechile de la linistea asta, fara zgomotul rotilor de tren.
Una peste alta, a fost frumos.
Am vazut tendintele pentru toamna iarna 2008-2009 la incaltaminte, in general marochinarie. Am vazut posete pe care doar mintea mea bolnava si visatoare ar fi putut sa le creeze. Trebuie sa fii masochist, un pic, sa lucrezi intr-un astfel de domeniu. Sa iti treaca prin mana pantofi pe care nu i-ar putea elaga decat o bijuterie pretioasa. Sau o geanta care ar face sa nu conteze cu ce esti imbracat; care te-ar face sa pari ca porti bijuteriile coroanei regale chiar imbracat intr-un sac; sa lasi toate lucrurile astea sa-ti treaca prin mana din cauza ca mai ai de plata la ultima achizitie la care chiar nu ai rezistat! Huh! Ce naduf! Ce naduf!
Partea interesanta este ca saptamana viitoare voi pleca iar, dar mai aproape, la Bucuresti. Si doar pentru o zi. O inaugurare.
Se pare ca linistea mea e pe cale sa se curemure. O sa scriu rapid pe blog, o sa imi citesc in fuga preferatii si de gatit, o sa-i aduc aminte adoratului ca exista “impinge tava” sau oua prajite. Se anunta o perioada foarte “muncitoare”. Nu intrati in panica. Retete vor fi, dar mai rar si doar cu scop terapeutic, de a ma relaxa, in bucatarie.

Am sa plec iar cu trenul.
Intre timp iubitul meu ramane singur acasa. Drept urmare, astept sa aflu daca isi face sau nu de cap. Promit ca o sa ii fac zile fripte daca aud ceva. Voi lipsi cateva zile, voi veni cu forte proaspete si cu povesti noi.

Ma scoate din minti vremea asta schimbatoare! Ieri a fost soare, frumos si cald. Azi a fost rece, innorat si chiar a picurat. Parca as fi iesit din casa in doua anotimpuri diferite. Habar nu ai cu ce sa te imbraci. Bine ca macar acum am masina. Am o gramada de amici care sunt raciti din cauza ca s-au lasat amagiti de vremea de afara. Nu vreau sa ma plang ca nu vine vara, pentru ca daca as face-o, la vara am sa ma plang atunci cand nu as mai putea sa respir de valul fierbinte de caldura ce rabufneste din asfalt. As vrea doar sa fie un pic mai cald. Vremea asta vesnic innourata creeaza depresii, seaca cheful de viata.
Nu mie. Eu am chef de shopping! M-am innoit cu o gramada de lucruri frumoase zilele astea. Multumesc pe aceasta cale sotului meu iubitor si grijuliu